Corul Dorulet

 KRAKOW ADVENT & CHRISTMAS CHOIR FESTIVAL 6- 8 DEC. 2013
 
Participant la Krakow Advent & Christmas Choir Festival Melody, Corul “Doruleț” al profesorilor de la Școala “Lucian Blaga” din Ocna Mureș a fost selectat pentru secțiunea Concurs, coruri mixte Aceasta este calificarea acordată de organizatori pe baza datelor reprezentative ale corului (conform componentei pe 4 voci si a pieselor numite de dirijor).

“Doruleț” din Ocna Mureș va fi singurul cor din România care va participa la acest Concurs-festival de Advent din Cracovia. Aceasta înseamnă pretenții și multă, multă muncă; repetițiile au fost reluate cu fervoare, coristii implicându-se cu dăruire pentru această onoare de a cânta în Cracovia.


Dirijorul, prof. Eva Forika, a selectat cu atenție piesele care vor fi interpretate timp de 20-30 de minute în concertul oficial și pentru alte ocazii oferite de organizatori.
Foarte curând, membrii corului vor fi asociați într-o organizație neguvernamentală, a cărei apariție este mult asteptată.


Cu gândul ca vom reprezenta cu onoare tradiția colindului românesc în Cracovia, în preajma Sărbatorilor de iarnă, vă asigurăm că rămanem component cultural - artistică  a comunității noastre!
 
 
Prof. Elena Carunta
 

Iată lista participanților:
 
 
CATEGORY A
CHÓR CECYLIAŃSKI PARAFII PW. ŚW. ANTONIEGO W LUBLINIE (Lublin, Poland), conductor: Małgorzata Świeca
GRUPA WOKALNA CAMERTON (Łaziska Górne, Poland), conductor: Ewa Kaczmarczyk, Grzegorz Kaczmarczyk
MOTUS (Ryga, Łotwa/Latvia), conductor: Evija Milzaraja
CHÓR EPIFANIA (Warszawa, Poland), conductor: Zuzanna Falkowska
ENDLA (Parnawa, Estonia), conductor: Toomas Voll
MIESZANY CHÓR MARIAŃSKI (Kraków, Poland), conductor: Jan Rybarski
CHÓR STOWARZYSZENIA ŚPIEWACZEGO CANTO SONORO (Łódź, Poland), conductor: Jan Kondratowicz
CHÓR KAMERALNY RUBINO (Rovinj, Chorwacja/Croatia), conductor: Tatjana Merkl
SEKAKUORO KULKUSET (Turku, Finlandia/Finland), conductor: Satu Luukkonen
DOMŽALSKI KOMORNI ZBOR (Domžale, Słowenia/Slovenija), conductor: Fernando Mejias
DORULEŢ (Ocna Mureş, Rumunia/Romania), conductor:Eva Fórika
CATEGORY B1
FRACHORI (Ryga, Łotwa/Latvia), conductor: Andrejs Mūrnieks
CATEGORY B2
UNIGUNDE (Ryga, Łotwa/Latvia), conductor: Edgars Račevskis
CATEGORY C
DZIECIĘCO-MŁODZIEŻOWY CHÓR KATEDRY PRZEMIENIENIA PAŃSKIEGO W WINNICY (Winnica, Ukraina/Ukraine), conductor: Natalia Kremienjuk
MIEJSKI CHÓR MIESZANY LOGOS (Świnoujście, Poland), conductor: Elżbieta Naklicka
CHÓR I ORKIESTRA BAROKOWA OSM im. KAROLA LIPIŃSKIEGO (Lublin, Poland), conductor: Teresa Krasowska
CATEGORY D
CHÓR PUELLARUM CANTUS (Stalowa Wola, Poland), conductor: Katarzyna Pisera
ISKUSSTVO (Moskwa, Rosja/Russia), conductor: Oleg Kuzniecow
CHÓR DZIEWCZĘCY POZNAŃSKIEJ SZKOŁY CHÓRALNEJ JERZEGO KURCZEWSKIEGO (Poznań, Poland), dyrygent/conductor: Dorota Wojnowska
CATEGORY E
CHÓR KAMERALNY ZACHODNIOPOMORSKIEGO UNIWERSYTETU TECHNICZNEGO (Szczecin, Poland), conductor:Iwona Wiśniewska-Salamon
CHÓR KAMERALNY AXION (Legnica, Poland), conductor: Jarosław Lewków
ENSEMBLE VIVERE (Turku, Finlandia/Finland), conductor: Maarit Lindblom
CHÓR KAMERALNY RUBINO (Rovinj, Chorwacja/Croatia), conductor: Tatjana Merkl
CATEGORY F
ALLA CAMERA (Ytre Enebakk, Norwegia/Norway), conductor: Vigdis Maria Halvorsen

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Ultimele ştiri

article thumbnailCumul de infracțiuni rutiere, reţinute în sarcina unui bărbat din Ocna Mureş.La data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean, cu privire la faptul că, în dimineaţa...
article thumbnailIPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi pe raza de competenţă a Secţiei 4 de Poliţie Rurală. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei şi au fost identificaţi 3 autori de infracțiuni. La data de 4...
article thumbnailPoliţiştii Postului de Politie Noșlac, l-au identificat, pe S.V.A. de 26 de ani, din comuna Noșlac, ca persoană bănuită de furtul sumei de 800 lei, dintr-o locuinţă din aceeaşi localitate.  La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Politie...
article thumbnailPoliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau...
article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 116 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com