Ocna Mureș

Nominalizari ARCCuvinte aş putea scrie multe - şi ar fi toate de bine, de succes, cu urări de putere, de suflet cald şi de minte limpede. Dar cred că mai mult bine decât urările mele vă aduce faptul că un grup de cetateni cu atitudine au reuşit lucruri bune pentru oraş, acolo unde cei învestiţi cu puterea au gândit altfel. Eforturile lor nu au

premiere politieLa sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a avut loc, azi, o şedinţă festivă în cadrul căreia au fost acordate premiile în cadrul proiectului „Poliţia în slujba comunităţii – ediţia a VIII-a”- anul 2012. Competiţia, organizată de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în parteneriat cu Organizaţia

lumina mathAproape jumătate dintre cei 361 de elevi din județul Alba, care au participat la etapa națională a Concursului Lumina Math, organizat de Lumina Instituţii de Învăţământ în colaborare cu Universitatea Europei de Sud-Est Lumina şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, au câștigat premiile I – III și

violenta copiiViolenţa domestică a crescut alarmant, abuzul în interiorul unei familii putând lua diverse forme: abuz verbal, fizic, sau izolare de prieteni şi familie. În general, victimele sunt femeile şi copiii, aceştia fiind cei mai vulnerabili. Experţii în acest domeniu afirmă că violenţa este mult mai raspandită decât o arată sondajele,

afis spectacolAm participat la spectacolul de colinde anunțat și așteptat de comunitatea noastră, cu dorința de a relata o inițiativă culturală a casei de cultură. Având în vedere apropierea sărbatorilor de iarnă și dorința noastră, a tuturor, de a ne simți împăcați și fericiți, mi-am dorit să asist la un spectacol unde sa ascult

GUNOI LudusLa şedinţa Consiliului Local al Oraşului Ocna Mureş, care a avut loc ieri, 19 decembrie, cea mai importantă temă a fost cea a depozitării gunoiului menajer de la Luduş pe halda (neecologică) de gunoi din oraşul nostru. Din fericire, dorinţa ocnamureşenilor a fost respectată, adică s-a refuzat clar şi

gunoi ludusLa şedinţa de ieri a Cosiliului Local Ocna Mureş a participat şi Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş. Motivul vizitei a fost acela de a solicita consilierilor permisiunea de a aduce gunoiul menajer din Luduş la groapa de gunoi din oraşul nostru. Spre stupoarea mea, dincolo de orice politeţe oficială, primarul Luduşului a fost tratat aproape ca un binefăcător al oraşului. Deşi toţi aveau cunoştinţă de refuzul clar al ocnamureşenilor de a primi gunoiul altora, s-a discutat despre ce minunăţii s-ar putea face în Ocna Mureş cu mărunţişul produs din gunoaie.

Pe lângă iniţiatorul proiectului, domnul consilier Stănescu, cel mai înfocat susţinător al transformării oraşului Ocna Mureş în groapa de gunoi a altora este vice-primarul Pavel Gligor Podariu, autoproclamat administratorul gunoaielor. Din punctul dânsului de vedere, problema este ca şi rezolvată: mai trebuie doar o ştampilă şi gata, liber la gunoi! Ocnamureşeni, dormiţi liniştiţi, viceprimarul veghează la somnul dumneavoastră!

zapadaPeste tot în ţara noastră dragă există drumuri blocate sau sinistraţi de câte ori zăpada este mai mare de câţiva centimetri. Dintotdeauna autorităţile locale au fost luate prin surprindere de ninsoare. De parcă e luna August şi pe drumuri e zăpada de un metru. Normal că nici în Ocna Mureş lucrurile nu stau mai bine. Aseară a nins ceva mai mult aşa că pe brăţara ocolitoare dinspre parc spre centru câteva

baile sarate vasile vasilcaProcurorii din cadrul Serviciului Teritorial Alba al DNA au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Vasilca Vasile, administrator şi acţionar majoritar la SC Băile Sărate Ocna Mureş SA pentru infracţiunea de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii inexacte sau incomplete care au ca rezultat obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele

Ultimele ştiri

article thumbnailCumul de infracțiuni rutiere, reţinute în sarcina unui bărbat din Ocna Mureş.La data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean, cu privire la faptul că, în dimineaţa...
article thumbnailIPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi pe raza de competenţă a Secţiei 4 de Poliţie Rurală. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei şi au fost identificaţi 3 autori de infracțiuni. La data de 4...
article thumbnailPoliţiştii Postului de Politie Noșlac, l-au identificat, pe S.V.A. de 26 de ani, din comuna Noșlac, ca persoană bănuită de furtul sumei de 800 lei, dintr-o locuinţă din aceeaşi localitate.  La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Politie...
article thumbnailPoliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau...
article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 227 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com