Un site de atitudine civică. Exprimă-te liber!
 
 
 

desteapta-te romaneDeja sunt sigur că pălăria de preşedinte e prea mare pentru Antonescu. Sigur de-aia nu vede ce se întâmplă în ţară, că i-a căzut pe ochi. Dacă nu asta e problema, atunci e grav, înseamnă că e neputincios, cu USL-ul lui cu tot. Oameni buni, lucrurile care se petrec acum în Romania se pot compara cu cele de pe vremea lui Stalin şi Ceauşescu. Au ajuns securiştii cu biblia la cingătoare să intre peste

oameni în case, să întrerupă slujbele din biserici, să intimideze un anumit segment din populaţie, să ameninţe sau să "judece" dreptul nostru constituţional de participare la vot. Zic securişti pentru că ar fi chiar mai grav dacă potera descinsă, în special pe la sate, să fie formată din procurori. Din câte ştiu, procurorii sunt bugetari, deci au zi liberă. Sau le-a dat doamna doctor colonel Codruţa vreo "derogare"?

Mai marii bisericii se fac că plouă. Sunt obişnuiţi cu ploaia. Cu ploaia de donaţii pentru Catedrala Mântuirii Neamului Românilor Adormiţi si Umiliţi. De fapt nu mă aşteptam la o reacţie din partea lor, nici măcar una moderată, atât timp cât au fost semnalate prea multe cazuri de servilism politic în rândul preoţilor. Nu mă aşteptam pentru că, "la o adică", marii politicieni ai României ar renunţa la obiceiul de a-şi descoperi subit credinţa şi la impulsul de a face donaţii Bisericii. Donaţii prin lege, bine-nţeles!


Aparatul băsist de propagandă a făcut loc aparatului băsist de intimidare şi represiune în masă. Deja s-a depăşit orice limită, e o adevărată demenţă ce se întâmplă. Şi USL ce face? Antonescu şi Ponta ce fac? NOI ce facem? Nimic. Mămăliga explodeaza rar şi se pare că nu a trecut destul de la evenimentele din Decembrie '89. Popor de mămăligă cu conducători de mămăligă. Asta suntem. Între timp, România a încăput pe mâna securiştilor!

Deşteaptă-te române! "Somnul naţiunii naşte monştri".

 

Comentarii   

+5 #6 dansinbenedicean 26-12-2012 19:58
Vechii securisti sunt pe duca.Acum ne urmaresc altii mai flamanzi si avizi de afirmare si au si tehnologie nu ca pe vremuri,.
Citat
+4 #5 Citez de pe site 28-08-2012 18:13
La moda oriunde te afli, lucreaza :
"Se-guristul" de langa tine.
Nicio problema sa cred in ceva sau cineva pedestru, noi nu putem trai in vileag. Nu exista nicio cale de deratizare a societatii romanesti care se calareste institutional , ciclic electoral. Cenzura, frica, domina fiecare institutie, ALTMINTERI.... orice vorbesti este imediat "pe surse" la "adrisant". Neam, SECURIZAT acasa, pe ulita, pe strada,la serviciu, in crasme, in magazine, la cresa, la gradi, la scoala, in curte, peste tot? Conform legii, conform Bibliei(Care vreti in vigoare).
Citat
+8 #4 Lupul singuratic 17-08-2012 10:31
"Se-guristul" de langa noi.
Nicio problema sa cred in ceva sau cineva pedestru, noi nu putem trai in vileag. Nu exista nicio cale de deratizare a societatii romanesti care se calareste institutional , ciclic electoral. Autocenzura e deja o metoda contraceptiva in orice institutie, ALTMINTERI.... orice vorbesti este imediat "pe surse" la "adrisant". Neam SECURIZAT? Conform legii, conform Bibliei.Care vreti in vigoare!
Citat
+9 #3 Slobod 16-08-2012 09:58
Ceva timp in urma, un profesor universitar m-a apostrofat ca vb prea mult, prea slobod; la mirarea mea, mi-a spus ca in toate institutiile sunt "infiltrati", care bat bocancii la raport. M-am distrat copios atunci.
Astazi sunt suspicios in fiecare grup de mai mult de 2 persoane. Si nu-i normal, ce dracu' sa raporteze, spre exemplu, dintr-un cabinet medical? Sau dintr-un bar? Sau dintr-un magazin? Sau de la o slujba bisericeasca?...
Dar iata ca armata PDL e bine organizata, supusa si f ampla.
Sa ne fereasca cel de sus in noiembrie!
Citat
+8 #2 ezat 16-08-2012 07:51
Citez pe marco:
Unde erau procurorii astia plini de zel dupa alegerile prezidentiale din 2009,cand a reiesit ca in strainatate se vota cu o viteza de 3 secunde pe votant?Iar diferenta a fost facuta de doar 70000 de voturi in favoarea lui Base,si alea din strainatate pt ca in tara Gioana avea mai multe voturi...


Erau acolo unde sunt si acum, la ordinele lui basescu.
Citat
+8 #1 marco 15-08-2012 23:05
Pedelistii si toti fraierii aia care s-au lasat prostiti de propaganda basista,ca Ponta si Antonescu sunt mai rai decat Basescu,ce mai zic acum de securitatea lui Basescu,procura tura,care actioneaza ca in anii ocupatiei bolsevice?
Unde erau procurorii astia plini de zel dupa alegerile prezidentiale din 2009,cand a reiesit ca in strainatate se vota cu o viteza de 3 secunde pe votant?Iar diferenta a fost facuta de doar 70000 de voturi in favoarea lui Base,si alea din strainatate pt ca in tara Gioana avea mai multe voturi...
Citat

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Codul de securitate
Actualizează

Ultimele ştiri

article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
article thumbnailLa data de 01.02.2016, poliţiştii de investigaţii criminale din Ocna Mureş l-au identificat pe I.T. d e 18 ani, din comuna Fărău, ca bănuit de comiterea unei tentative de furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 29...
article thumbnailIeri, 12.10.2015, ora 13.17, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ocna Mureş au fost solicitaţi pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe DJ107D, în localitatea Unirea. Din primele verificări a rezultat că un minor din oraşul Ocna...
article thumbnailUn accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 21.00,  pe strada Cuza Vodă din orașul Ocna Mureș. O tânără de 19 ani a fost rănită după ce autoturismul marca Dacia Logan înmatriculat în județul Alba în care se afla a intrat într-un cap de...
article thumbnailLa data de 04.08.2015, ora 22.30, Poliţia Ocna Mureş a fost sesizată despre faptul că la un imobil din oraş se află o persoană spânzurată.La faţa locului poliţiştii au stabilit că persoana decedată este un localnic – R.V., de 48 de ani. La...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 115 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com