Un site de atitudine civică. Exprimă-te liber!
 
 
 

fantana arteziana ocna muresDatorită tergiversărilor nejustificate, am hotărât să sesizăm Instituţia Prefectului Alba despre neregulile de la Primăria Ocna Mureş, în special neducerea la îndeplinire a Hotărârii Consiliului Local nr. 97/2012, privind contractul de achiziţie publică pentru lucrări de reparaţii la fântâna arteziană. Ca urmare, prefectul Gheorghe Feneşer a solicitat Primăriei Ocna Mureş să ne comunice "modul în care au fost duse la îndeplinire prevederile hotărârii menţionate mai sus, cu motivarea demersurilor şi acţiunilor desfăşurate în acest sens"


...şi ne-a răspuns primăria De Ne-A pufnit râsul:
"- pentru punerea în executare a HCL 97/2012 au fost transmise invitaţii de participare în vederea depunerii de oferte către trei societăţi specializate, dintre care doar una s-a declarat interesată şi a depus oferta;
- oferta depusă a fost declarată ca inacceptabila întrucât avea valoare mult mai mare decât suma alocată;
- în aceste condiţii reparaţiile urgente şi amenajările provizorii la fântâna arteziană au fost realizate în regie proprie, costurile fiind de 12.454 lei, urmând a fi identificate soluţii finale în funcţie şi de costurile ce implică acest obiectiv.

Primăria Ocna Mureş "o dă la-ntors"
După ce în presa locală şi judeţeană primăria se mândrea cu minunata fântână arteziană din Ocna Mureş, acum, din răspunsul solicitat de Instituţia Prefectului Alba, aflăm că de fapt s-au cheltuit 125 de milioane pentru reparaţii urgente şi amenajări provizorii, ba mai mult, se vor cheltui încă nişte bani pentru finalizarea proiectului.

Suspiciuni de ilegalităţi la Primăria Ocna Mureş:
Dacă o licitaţie se anulează, se organizează alta / altele. Dacă din motive temeinice se doreşte renunţarea la licitaţie, atunci trebuie anulată hotarârea de consiliu care prevedea organizarea licitaţiei, după care se supune votului Consiliului Local un nou proiect de hotărâre pentru executarea respectivei lucrări în regie proprie. Ceata de jurişti din primărie poate confirma că "aşa spune legea".

Ca urmare, am vrea să ştim:
Cine şi în baza cărei legi a hotărât executarea în regie proprie a lucrărilor la fântâna arteziană?
Cine şi în baza cărui proiect a stabilit care sunt reparaţiile urgente şi amenajările provizorii şi suma necesară pentru executarea acestora?
Cine şi câţi bani "a ciupit" din bătaia de joc numită renovarea fântânii?
Cui îi va fi imputată această risipă din banii publici?

Am remarcat în lista cu materialele achiziţionate pentru lucrările de la fântâna arteziană din Ocna Mureş următoarele:
Pompe şi transformator - 6200 lei; (Pentru obiectele care depăşesc o anumită valoare, cred că există alte condiţii legale de achiziţie)
Cabluri, sigurante, contactoare, etc - 1670 lei;
Vopsea şi diluanţi - 900 lei;
Spoturi şi becuri - 850 lei;
Cărămidă, ciment şi adezivi - 1060 lei;
Lista continuă cu achiziţii de genul "La război fără puşcă" cu dălţi, burghie, şpiţuri, etc, unelte ce ar fi trebuit să facă parte din dotarea meseriaşilor. Sau la fântână nu au lucrat meseriaşi?

Comentarii   

+1 #46 iobagul 23-01-2014 08:48
Citez pe MarinHava:
Gargara multa!
Rezultate...?

Cainele latra, ursul trece!


pana la urma asa e...
Citat
+9 #45 NOSLACAN 01-10-2013 12:52
Citez pe MarinHava:
Gargara multa!
Rezultate...?

Cainele latra, ursul trece!


DNA VINE!
Citat
+8 #44 Arial-Bold 25-06-2013 14:49
Citez pe TimesNewRoman:
Citez pe Arial-Bold:
TimesNewRoman@ te dovedira astia? Nu mai ai replica!?

intereseazate ce inseamna mai exact numele meu si dupa aceea foloseste si tu "Arial-Bold".

Deci... nu mai ai replica!
Citat
+15 #43 Strajerul 25-06-2013 13:09
D-lor, atasati scanate documentele "FANTANII NEMURITOARE- din inox" si apoi venim cu pareri. Ping-pongul cu laudacul de serviciu e pierdere de vreme.
Citat
+5 #42 MarinHava 24-06-2013 14:22
Citez pe TimesNewRoman:
Citez pe Arial-Bold:
TimesNewRoman@ te dovedira astia? Nu mai ai replica!?

intereseazate ce inseamna mai exact numele meu si dupa aceea foloseste si tu "Arial-Bold".


Este un site sau un font.

Dupa ce si cum postezi... banuiesc ca te-ai auto-intitulat dupa un font banal
Citat
-13 #41 TimesNewRoman 24-06-2013 13:28
Citez pe Arial-Bold:
TimesNewRoman@ te dovedira astia? Nu mai ai replica!?

intereseazate ce inseamna mai exact numele meu si dupa aceea foloseste si tu "Arial-Bold".
Citat

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Codul de securitate
Actualizează

Ultimele ştiri

article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
article thumbnailLa data de 01.02.2016, poliţiştii de investigaţii criminale din Ocna Mureş l-au identificat pe I.T. d e 18 ani, din comuna Fărău, ca bănuit de comiterea unei tentative de furt, faptă în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 29...
article thumbnailIeri, 12.10.2015, ora 13.17, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ocna Mureş au fost solicitaţi pentru soluţionarea unui accident rutier produs pe DJ107D, în localitatea Unirea. Din primele verificări a rezultat că un minor din oraşul Ocna...
article thumbnailUn accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 21.00,  pe strada Cuza Vodă din orașul Ocna Mureș. O tânără de 19 ani a fost rănită după ce autoturismul marca Dacia Logan înmatriculat în județul Alba în care se afla a intrat într-un cap de...
article thumbnailLa data de 04.08.2015, ora 22.30, Poliţia Ocna Mureş a fost sesizată despre faptul că la un imobil din oraş se află o persoană spânzurată.La faţa locului poliţiştii au stabilit că persoana decedată este un localnic – R.V., de 48 de ani. La...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 113 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com