Despre SODA Ocna Mureș și despre liberalism. Așa, la căderea serii...
Pentru un copil al anilor '70 si ‘80 Soda Ocna Mures a reprezentat un vis desenat pe teren cu acuarela sperantei. Momentul meciului era un moment de evadare si de libertate absoluta. Eram doar noi copiii, cu visele noastre, si ei adultii, cu sperantele lor, într-o lume ce era, totusi, încorsetata de doctrina si de multa, multa prostie institutionalizata. O echipa de fotbal ce aparuse într-o lume libera dintr-un alt timp a trebuit sa se adapteze si sa traiasca într-o lume comunista pentru ca, în final, sa redescopere acea lume libera, salbatic de libera, dar fara nici un reper pentru asa ceva.
La fel ca tot sportul românesc de dupa 1990, Soda Ocna Mures a trait o fractura generationala fara a avea si codurile necesare pentru a supravietui la asa ceva dar "pastrând" toate sansele pentru a muri frumos pe altarul democratiei salbatice. Faptul ca ea, Soda, nu a murit este si azi un fel de miracol frumos ce poate fi explicat doar de ADN, de niste oameni frumosi si de o conexiune particulara a astrelor. Niste pasionati, frumosi si nebuni, si-au spus ca vin de undeva cu un bagaj frumos si ca ar fi pacat ca toate acestea sa se piarda doar din stupizenie. Si au facut eforturi pentru asta… Gicu, Florin D, Marius B., Mihai "Grasu", Marius S, Sorin, Liviu F, sunt doar câteva nume care au contat în ultimii ani. Iar sportul la Ocna Mures, footbalul si voleiul mai ales, au repornit frumos de tot pe aceste meleaguri acum 4-5 ani.