Ce avem noi aici? De data asta avem PREGO SA. Ce este PREGO S.A. și la ce ne folosește nouă? Este o societate comercială înființată de Consiliul Local Ocna Mureș în 1992 care are ca unic asociat Consiliul Local Ocna Mureș.
Scopul pentru a fost creată această societate comercială a fost acela de a
efectua lucrările de întreținere și nu numai, necesare în Ocna Mureș, preluând activitatea vechiului IGO (Intreprinderea de Gospodărie Orășenească). Concret, PREGO S.A. presta lucrări în construcții, întreținerea sistemului de alimentare cu apă și cel de canalizare (activitate preluată ulterior de APA CTTA), întreținere și reparații drumuri dar și administrarea și întreținerea cimitirului orașului, servicii de pompe funebre și florărie. Cu alte cuvinte logica existenței PREGO S.A. era de a face lucrările necesare în oraș din banii orașului, cu oameni angajați din oraș fără a fi necesar a se apela la firme din afară și a crea un profit pe care Consiliul Local Ocna Mureș, în calitatea sa de patron, l-ar fi putut reinvesti în oraș.
În perioada de glorie a firmei la PREGO S.A. munceau un număr de 400 oameni care aduceau lunar din salarii aproximativ 300.000 ron (3 miliarde lei vechi) care erau cheltuiți în oraș. În anul 2006 PREGO S.A. avea un profit de 225.321 ron (2,25 miliarde lei vechi) , bani care au rămas în oraș.
Nu aș putea să spun dacă PREGO S.A. a fost administrată bine sau rău, însă ce vreau să subliniez este că logica creării acestei societăți a fost una bună și existau premizele, cel puțin teoretic, ca firma să se dezvolte și să aibă viață lungă fără mari sincope. Spun asta pentru că avem drumuri în oraș care trebuie asfaltate și întreținute, avem clădiri care necesită reparate, este nevoie de noi construcții în oraș, cimitirul trebuie întreținut și exemplele pot continua.
Ce s-a întâmplat și se întâmplă în fapt?
De-a lungul anilor Primăria și Consiliul Local Ocna Mureș nu s-a comportat ca un adevărat patron interesat ca propria firmă să aibă de lucru și implicit profit. Mai degrabă a avut comportamentul unui soț care vrea să-și ascundă veniturile de propria nevastă. Adică a preferat și preferă să direcţioneze lucrările plătite din bani publici către firme private locale sau din afara orașului şi către firme de stat fără legătură cu orașul nostru, din motive pe care le putem doar bănui.
Din punct de vedere legal, administrațiile locale trebuie și pot contracta lucrările cu orice firmă legal constituită din lume în urma unei licitații. Dar caietele de sarcini și calculele economice se fac aici la primărie. Prin calcul economic nu înțeleg doar prețul cel mai scăzut ca și criteriu de selecție ci și câștigul efectiv al comunității locale, atât al utilității investițiilor cât și implicațiilor de natură pecuniară pe orizontală. În caietul de sarcini s-ar putea pune criterii de selecție care să favorizeze o firmă locală față de una din afară sau, mai mult, propria firmă a Consiliului Local. Aceasta însă nu se întâmplă... Doar în ultimul an Primăria Ocna Mureș a cheltuit cu lucrări edilitare în oraș peste 4,000.000 ron (40 miliarde lei vechi) contractate cu firme din afara orasului Ocna Mureș. Fără să pot fi considerat absurd, sunt convins că o mare parte din acești bani puteau ramâne în oraș sub forma de salarii și sub forma de profit la Consiliul Local.
Cimitirul orașului, un adevărat cui a lui Pepelea, a fost administrat de PREGO S.A. până în 12-12-2012. Contractul cu PREGO nu a fost reînoit pe motiv că PREGO nu a solicitat acest lucru. Sursă constantă de venituri, cimitirul este vizat de societăți concurente private cu influență în conducerea administrației, care au tot interesul ca PREGO S.A. să dispară ca şi concurent pe piața locală de pompe funebre. De asemenea există un interes major pentru a prelua direct sau prin interpuși administrarea acestei vaci bune de muls care este acest cimitir.
În prezent PREGO S.A. a ajuns în procedură de insolvență din lipsă de lucrări și neîncasarea contravalorii unor lucrări executate având ca beneficiar, printre alții, și Consiliul Local Ocna Mureș. Societatea mai are în prezent doar aproximativ 25 de angajați, datorii mari la finanțe și la furnizorii de utilități.
Ce consideră conducerea primăriei să facă în această situație? Ei bine, sub masca luptei împotriva administratorului PREGO S.A. d-nul Nicolae Popa, pe care îl putea demite oricând dacă era așa de indezirabil, face eforturi să îi dea lovitura de grație prin încercarea de a executa silit PREGO S.A. Primăria nu încearcă redresarea propriei firme - cum ar fi normal și cum a reusit cu societatea de transport public - ci dorește să o înlăture ca pe o măsea stricată. Repet, nu stiu dacă PREGO S.A. a fost bine sau rău administrată, dar dacă a fost prost administrată nu înseamnă că își pierde utilitatea pentru comunitate.
O concluzie de final este că se dorește ca percepția publicului să fie aceea că PREGO S.A. este proprietatea d-lui Popa care și-ar conduce firma la faliment pentru a distrage atenția de la adevărata problema a conducerii primăriei vizavi de PREGO S.A. și anume de a elimina o dată pentru totdeauna firma ce ar putea fi un concurent de luat în seama pentru anumite firme locale și nu în ultimul rând pentru că ar putea sta în calea ”para'ndărătu-lui” ce ar putea intra în buzunarelor unor ”oameni de bine” ce ar proveni de la firme disciplinate și bune cotizante la bugetele de campanie locale, județene sau chiar naționale.
În acest timp d-nul Vasilca își ține abuziv și în disprețul autorității publice locale ciupercile în drum, se sifonează bani cu lucrări la o fântână arteziană veșnic neterminată, se aruncă sute de milioane lei vechi pe serbări total neprofesionist organizate, apa potabilă e scumpă dar nu e potabilă, o mare parte din cetățenii orașului sunt disperați că nu-și gasesc de lucru și altele pe care le știm cu toții sau ÎNCĂ nu le știm noi.
Comentarii
Apa potabila este execrabila, iar de reclamat ,poti face petitii la Scaraotchi....
Canalizarea este bine mersi ,sub pamant,drept dovada inundatiile din ultimii 10 ani !!!
Cine raspunde ????? SCARAOTCHI !
Dar unde au disparut Baile sarate?,Strandu l?,Spitalul orasanesc?
Dar Uzinele de produse sodice? Salina ? Fermentarea ? Unde sunt restaurantele nr.1, 2,sau recentul magazin PLUS ??
Aici is manariile lui LUCIFER sau ale lui BELPHEGOR !!! Ia sa le facem reclamatii in IAD......
Firma din Prahova lucreaza cu apa CTTA, adica din alta liga(premier league ;-) ). Si NU, nu e important ce firma lucreaza si se face ceva in orasul meu atata timp cat banii raman in oras si se lucreaza cu muncitori din Ocna Mures. Ceea ce nu se intampla, daca ma'ntelegi...
Si eu tot nu inteleg atunci cum de in precedentul mandat nu s-a lucrat cu Prego ci s-a lucrat cu firma CJ Alba...
ceva da cu virgula, si apoi pe cetatean il doare-n c ur cu ce firma lucra primaria ATAT TIMP CAT SE LUCREAZA
Nu pot sa-ti dau astfel de exemple. Pot insa sa-ti spun ca firma care a lucrat in Ocna Mures in ultimii ani(inclusiv in anii in care a fost primar Dragut) a fost firma CJ Alba DPL, firma care la un moment dat era in aceeasi situatie ca si PREGO adica in faliment. Fiind firma consiliului judetean Alba, DPL a fost, cum e normal, resuscitata de Dumitrel. De ce nu procedeaza si Vinteler la fel cu PREGO? Poate pentru a nu face concurenta la DPL? E usor sa faci afaceri cand tu(Vinteler/Dum itrel) centrezi si tot tu(Dumitrel) dai cu capul, nu? Scoti dintr-un buzunar bani si-i bagi in celalalt buzunar, buzunar cu cateva gauri de scurgere(prea plin).
Asta pot sa inteleg ca s-a intamplat in ultimul an ca ma gandesc ca mult preacinstitul primar Dragut nu a facut asa ceva..adica sa directioneze lucrari ..si mai ales spre adversari.
Si sa revin...vreau sa stiu vreo lucrare facut de Prego ..sa zicem in ultimii 5 ani
RSS pentru acest articol.