Cupa PNL

 

 

La Noșlac s-a desfășurat a DOUA EDITIE 11.05.2014 „Cupa PNL la Pescuit Sportiv- Ocna Mureş” 
Duminică 11.05.2014, în satul Căptălan din comuna Noșlac,  la ”Balta  Petrisor” s-a desfășurat concursul de pescuit „Cupa PNL la Pescuit Sportiv - Ocna Mureş”, a doua ediție.

Evenimentul a fost organizat de către liberalii din Ocna Mureș pentru pescarii amatori din zonă. La eveniment au fost prezenți atât liberali din conducerea PNL Ocna Mureș (președintele Ciprian Mihăiescu și vicepreședinții Ciprian Tecar și Marius Andonie Bota, cel care, de altfel, a și fost gazda evenimentului), cât și din conducerea județeană a partidului (secretarul coordonator al PNL Alba, Marius Filimon și primarul municipiului Aiud domnul Mihai Horatiu Josan alaturi de consilierii PNL AIUD).
Concursul s-a desfășurat conform programului stabilit anterior, și anume: la ora 7:00 s-au încheiat înscrierile pentru concurs, au fost stabilite regulile de pescuit, după care au fost făcute tragerile la sorți pentru locurile pe care le-a ocupat fiecare pescar; ora de începere a concursului a fost ora 8.00, competiția încheindu-se la ora 14:00. Concurenţii, 48 la număr (dintre care s-au remarcat 6 juniori) au folosit câte trei undiţe pentru pescuit şi au respectat atât regulamentul impus de proprietarul bălţii, cât şi cerinţele comisiei. Aceasta din urmă a fost alcătuită din trei membrii ai PNL Ocna Mureş, cunoscători ai tainelor pescuitului, mai exact domnii Martin Florin – preşedinte, Tecar Ciprian – secretar, Bartha Robert – membru.
La finalul concursului a fost cântărită cantitatea de pește prinsă de către fiecare concurent în parte. Comisia de premiere (formată din domnii Marius Filimon, Mihai Horatiu Josan, Ciprian Mihăiescu, Marius Andonie Bota și Ciprian Tecar) a oferit diplome de participare tuturor concurenților, felicitându-i în mod deosebit pe cei care s-au clasat pe podium:

- CEA MAI MARE CAPTURA – Milik Martin (din Ocna-Mures) cu un peste cantarind 7,00 kg TEN.
- locul I – Mîrza Adrian (din Ocna-Mures), cu 6,80 kg. de pește;
- locul II – Vlase Florin (din Ocna Mureș), cu 6,55 kg. de pește;
- locul III – Balogh Antonio (din Ocna Mureș), cu 5,14 kg. de pește;


       Toti câștigătorii de pe podium au fost răsplătiți fiecare cu câte un baț de pescuit complet echipat, în funcție poziția ocupată.
    La finalul evenimentului, președintele PNL Ocna Mureș Ciprian Mihăiescu a declarat:

„Ne bucurăm că am reușit să realizăm și cea de a doua ediție „Cupa PNL la Pescuit Sportiv- Ocna Mureș”  sperăm să rămană o tradiție și o acțiune apreciată de către participanți și de iubitorii acestui sport. Pe aceștia îi felicităm, iar gazdei, colegul nostru Marius Andonie Bota, vicepreședinte al PNL Ocna Mureș, îi mulțumim în mod deosebit pentru sprijin. De asemenea, mulțumiri adresăm tuturor celor care s-au implicat direct sau indirect în realizarea evenimentului, dar și invitaților noștri, care ne-au onorat cu prezența. Promitem că nu ne oprim aici cu organizarea de evenimente pentru oameni, și în mod special pentru cei din zona Ocna Mureș și considerăm, de asemenea, că odată cu acest concurs, zona Ocna Mureş începe să devină un punct de reper tot mai important pe harta județului Alba, în ceea ce privește competițiile pentru pescarii amatori”.


 

cupapnl01 cupapnl02 cupapnl1 cupapnl12 cupapnl2 cupapnl3 cupapnl4 cupapnl5

Mai multe poze găsiți aici

Comentarii   

+12 #2 Ticu 13-05-2014 19:10
D-le Mihaescu, imaginea pe care ai incercat sa ti-o faci a fost bazata pe premiile consistente promise, asa ca nu te te trage pe fese! Da-te peste cap si da-i omului un premiu complet cum ai aratat ca-i dai! Daca Cupa PNL nu era gandita ca o competitie serioasa trebuia sa spui si sa nu promiti decat obiecte de la second-hand. Te faci de rusine si dumneata si PNL-ul pe care-l reprezinti.

P.S. D-le Mihaescu fii mai atent la gramatica...
Citat
+6 #1 Bombardier 12-05-2014 14:27
No, iar povesti cu pesti... :D
Citat

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Ultimele ştiri

article thumbnailCumul de infracțiuni rutiere, reţinute în sarcina unui bărbat din Ocna Mureş.La data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean, cu privire la faptul că, în dimineaţa...
article thumbnailIPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi pe raza de competenţă a Secţiei 4 de Poliţie Rurală. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei şi au fost identificaţi 3 autori de infracțiuni. La data de 4...
article thumbnailPoliţiştii Postului de Politie Noșlac, l-au identificat, pe S.V.A. de 26 de ani, din comuna Noșlac, ca persoană bănuită de furtul sumei de 800 lei, dintr-o locuinţă din aceeaşi localitate.  La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Politie...
article thumbnailPoliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau...
article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 193 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com