CJI

Campania electorală e aproape de final, deși pare că nici nu a început. Dezbateri “moi”, spoturi electorale de anii ’90, sloganuri de amatori. Dezbaterile electorale sunt mai puțin confruntări de soluții pentru problemele multe și reale ale țării și oamenilor ei, și mai mult atacuri reciproce și recitări de mărețe realizări trecute ale partidelor. Campania aceasta este un déjà vu. Principalele partide aflate în competiție au fost la guvernare, promisiunile lor au mai fost promise.

Afișajul stradal este, în campania acesta, la limita penibilului. Ca niciodată, am văzut în orașe panouri de afișaj complet goale, jalnice placaje în așteptarea unor eventuale portrete de candidați providențiali. Ceea ce ne transmite, de fapt, lipsa de interes a partidelor de a mai investi în acest tip de comunicare publică.

Rezultatul alegerilor prezidențiale din Statele Unite a fost considerat “surprinzător”, “uimitor” sau “șocant” chiar și de către “presa serioasă”. A urmat, imediat, un val tăios de analize și introspecții care să explice nu neapărat victoria lui Donald Trump, cât miopia analiștilor, sociologilor, comentatorilor și jurnaliștilor care nu au anticipat rezultatul.

Așa au ieșit la iveală câteva elemente care pun sub semnul întrebării întregul mecanism al presei profesioniste. Un studiu realizat de BuzzFeed [1] asupra principalelor pagini de Facebook hiper-politizate a relevat că primele trei de orientare republicană au publicat articole incorecte, părtinitoare sau false în proporție de 38%, în timp ce la primele trei din cele de orientare pro-democrată proporția a fost de 18%. Discuția, în acest caz, nu este de genul “X a manipulat mai mult decât Y”. Șocant este procentajul uriaș de informații incorecte în ambele tabere.

Președintele Klaus Iohannis a trimis [1] Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra legii care elimină taxa radio-TV. Deși legea vizează alte peste 100 de taxe și tarife ce se vor eliminate, taxa pentru serviciile publice de media este cea care a determinat decizia prezidențială. Președintele împinge, astfel, termenul de promulgare a legii fără a-și folosi (încă) “glonțul de argint” al veto-ului prezidențial.

Introdus la începutul lui octombrie, proiectul susținut de PSD era justificat prin despovărarea statului de administrarea unor taxe a căror colectare costă mai mult decât aduc ele la bugetele publice. Legitimitatea unei astfel de propuneri putea fi demonstrată doar în baza cifrelor: atâta cheltuim, atâta colectăm, ne dă cu minus, e mai bine fără taxe. În lipsa lor, potențialul electoral al demersului este evident, iar intenția populistă este ușor de ghicit: iată, popor, nu numai că îți dăm (majorări salariale, sporuri, pensii speciale, etc), dar te mai și scăpăm de dări.

Două știri despre CNA în aceeași săptămâna de la începutul lui noiembrie. Prima ne spune că circa 1600 de sesizări din partea publicului au fost prescrise, pentru că nu au fost luate în discuție în cele 6 luni prevăzute de lege. O a doua ne informează că CNA a decis să nu  ia nicio măsură punitivă în cazul a două melodii difuzate frecvent la radio, despre care  unii membri ai organismului de reglementare credeau că fac aluzii la consum de droguri sau acte sexuale. Două știri care ne fac să ne întrebăm care este agenda Consiliului și ce așteptări suntem îndreptățiți să avem de la el.
Prin lege, CNA este garantul interesului public și are în sarcină câteva elemente cruciale ale conținutului programelor audiovizuale: exprimarea liberă, pluralismul de idei și opinii, protecția demnității umane, protecția minorilor și a culturilor și limbilor de pe teritoriul României.