Campanie electorală sau luptă corp la corp?

Campania electorală e aproape de final, deși pare că nici nu a început. Dezbateri “moi”, spoturi electorale de anii ’90, sloganuri de amatori. Dezbaterile electorale sunt mai puțin confruntări de soluții pentru problemele multe și reale ale țării și oamenilor ei, și mai mult atacuri reciproce și recitări de mărețe realizări trecute ale partidelor. Campania aceasta este un déjà vu. Principalele partide aflate în competiție au fost la guvernare, promisiunile lor au mai fost promise.

Afișajul stradal este, în campania acesta, la limita penibilului. Ca niciodată, am văzut în orașe panouri de afișaj complet goale, jalnice placaje în așteptarea unor eventuale portrete de candidați providențiali. Ceea ce ne transmite, de fapt, lipsa de interes a partidelor de a mai investi în acest tip de comunicare publică.

Campania electorală în mass media este puternic polarizată, televiziunile aliniindu-se fără putere de tăgadă de-a lungul faliilor afilierii politice a persoanelor care le controlează. Știi, din momentul în care apeși butonul telecomenzii, ce anume vei auzi. După cum spunea un cunoscut realizator de emisiuni TV, cei “de dreapta” ar trebui să vină la el în emisiune așa cum se duce el “la sfânta biserică: știu că nu mi se va întâmpla nimic rău și că mi-e bine” [1]. Această declarație rezumă cu claritate ceea ce orice telespectator cu un dram de educație media poate sesiza cu ușurință: un non combat evident al moderatorului față de invitații din tabăra “prietenă”, toate tunurile pe ceilalți, subreprezentați sau reduși la tăcere de un zgomotos val logoreic. Studioul nu este un loc de dezbatere, ci fie tribună cu roze, fie amvon de înfierare.

Televiziunile locale s-au pierdut în procesul de tranziție la transmisia digitală terestră. Din 17 iunie 2015, toate cele 402 licențe de transmisie terestră analogică au fost anulate, dar rețelele cu transmisie digitală n-au apărut. O parte din ele au “migrat” pe cablu, ajungând astfel la mâna operatorilor de rețele, politizați la fel de tare ca și proprietarii de media. Drept este că nici atunci când existau, televiziunile locale nu erau foarte influente, o largă majoritate (aproape 71%) a publicului declarând că nu privește niciodată programele lor [2].

Radiourile locale – mici și vulnerabile – sunt copleșite de marile rețele. Apetitul lor pentru acoperirea campaniei electorale este direct proporțional cu injecțiile de capital pe care le pot obține. De regulă, mici spre inexistente, ca și influența de care dispun în rândul publicului.

Emisiunile electorale nu sunt rentabile pentru media audiovizuale, pentru că audiența lor e mică, atrag obligații legale de echidistanță și tratament egal și expun radiodifuzorii la controlul mai riguros al CNA. De exemplu, în campania pentru alegerile locale, în care mediile locale chiar ar fi avut un cuvânt de spus , doar 279 de radiodifuzori din cei 1900 în funcțiune au decis să difuzeze programe electorale.

Tirajele în scădere constantă și dificulățile întâmpinate la distribuție (în România mai există doar circa 5000 de chioșcuri de presă) fac din ziarele tipărite un vehicul de campanie aproape vetust. Revenirea pe piața de tipărituri, în plină campanie, a “Cotidianului” și relansarea, într-un nou format, a “României Libere”, sunt evoluții atipice, care merită urmărite

Există o tendință clară de retragere a politicienilor din campania electorală în mass media clasice, generată atât de scăderea influenței acestora, cât și de costurile mari de producție.

Ramân la îndemână canalele din mediul online. În rețelele sociale, unde candidați și partizani se înfruntă în declarații pe picior de egalitate tehnologică, campania pare mult mai combativă. Tonul este mai aspru, (până la grobian) pentru că, în lipsa unui jandarm (rol jucat, destul de palid în acest sezon, de CNA, pentru audiovizual), adversarii simt că orice este permis. În plus, pe Facebook, publicul are acces direct la candidați și interacționează cu aceștia, și la bine dar, mai ales, la rău. Atitudinea prevenitoare a moderatorului nu mai există, astfel încât combatanții politici dau piept cu armiile de comentatori – onești cetățeni preocupați de soarta alegerilor, postaci cu simbrie sau troli din vocație. Scăpați de încorsetările standardelor jurnalistice (atâtea câte sunt) sau de controlul autorității de reglementare, furnizorii de conținut pot da frâu liber umorilor, frustrărilor și, din când în când, argumentelor. Exemplul alegerilor din Statele Unite, în care pe rețelele sociale au circulat masiv știri false, ar trebui să ne dea de gândit și să ne îmboldească spre o analiză serioasă a utilizării Internetului ca principal vehicul de comunicare politică și a modului în care presa profesionistă, “autoritatea competenței” pierde teren în fața notorietății virtuale a unor vectori de opinie adeseori anonimi sau cu false identități. Ar fi acesta un bun moment să ne întrebăm ce facem noi pentru educarea spiritului critic al consumatorului de media.

Ioana Avădani
Director executiv
Centrul pentru Jurnalism Independent

(Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Civil Response to Clientelism in Media – MEDIA CIRCLE, co-finanțat de Comisia Europeană, prin Civil Society Facility – Media Freedom and Accountability Programme).