icrŞase dintre cele mai cunoscute şi de succes evenimente culturale organizate în România au fost declarate neeligibile pentru finanţare de către Institutul Cultural Român. Printre ele se numără TIFF, Festivalul Naţional de Teatru sau Festivalul de Jazz de la Sibiu, care au fost respinse în etapa administrativă de selecţie a dosarelor. Conducerea ICR a anunţat miercuri că "fiecare aplicant va primi un e-mail în care li se va explica motivul pentru care dosarul a fost declarat neeligibil".


În motivaţie, Institutul Cultural Român invocă aspecte de ordin tehnico-financiar. "Se înţelege că de îndată ce dosarul cu actele tehnico-financiare va fi depus şi corespunde cerinţelor legale, proiectul devine eligibil. În acest sens, solicităm respectarea perioadei legale de contestaţie în aşa fel încât să poata fi luate în discuţie toate proiectele ce au documentaţia în conformitate cu OG nr. 51/1998 (privind îmbunătăţirea sistemelor de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale, aprobată prin Legea nr. 245/2001 cu modificările şi completările ulterioare). Ultima zi de depunere a contestatiilor este 18 martie."

Probabil că site-ul oficial al ICNR este considerat doar un moft, deoarece în anunţul iniţial publicat pe site-ul ICR a lipsit orice precizare clară în acest sens. Iacob Florea, directorul Directiei ICR de promovare a culturii, a declarat că respingerea dosarelor Uniter şi TIFF a fost o decizie tehnică luată de comisia ICR care a verificat conformitatea dosarelor. Aşadar, au fost acceptaţi doar cei care au depus la dosar toate actele necesare. "Prezenta pe site-ul Institutului nu reflectă şi nu vorbeşte despre calitatea şi importanţa dosarelor", a precizat Florea.


Comentarii   

-1 #3 greeg 16-03-2013 15:09
si ce are asta cu Ocna Mures? Nu mai sunt subiecte de discutat in Ocna Mures?
Citat
+2 #2 Vreau in Shengen 16-03-2013 14:25
Curat tampenie!
Citat
+3 #1 punct 16-03-2013 13:21
ce tampenie
Citat

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Ultimele ştiri

article thumbnailCumul de infracțiuni rutiere, reţinute în sarcina unui bărbat din Ocna Mureş.La data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean, cu privire la faptul că, în dimineaţa...
article thumbnailIPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi pe raza de competenţă a Secţiei 4 de Poliţie Rurală. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei şi au fost identificaţi 3 autori de infracțiuni. La data de 4...
article thumbnailPoliţiştii Postului de Politie Noșlac, l-au identificat, pe S.V.A. de 26 de ani, din comuna Noșlac, ca persoană bănuită de furtul sumei de 800 lei, dintr-o locuinţă din aceeaşi localitate.  La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Politie...
article thumbnailPoliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau...
article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 87 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com