La şedinţa de ieri a Cosiliului Local Ocna Mureş a participat şi Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş. Motivul vizitei a fost acela de a solicita consilierilor permisiunea de a aduce gunoiul menajer din Luduş la groapa de gunoi din oraşul nostru. Spre stupoarea mea, dincolo de orice politeţe oficială, primarul Luduşului a fost tratat aproape ca un binefăcător al oraşului. Deşi toţi aveau cunoştinţă de refuzul clar al ocnamureşenilor de a primi gunoiul altora, s-a discutat despre ce minunăţii s-ar putea face în Ocna Mureş cu mărunţişul produs din gunoaie.
Pe lângă iniţiatorul proiectului, domnul consilier Stănescu, cel mai înfocat susţinător al transformării oraşului Ocna Mureş în groapa de gunoi a altora este vice-primarul Pavel Gligor Podariu, autoproclamat administratorul gunoaielor. Din punctul dânsului de vedere, problema este ca şi rezolvată: mai trebuie doar o ştampilă şi gata, liber la gunoi! Ocnamureşeni, dormiţi liniştiţi, viceprimarul veghează la somnul dumneavoastră!
Demersul Asociaţiei Ocnamureşanul împotriva depozitării gunoiului din alte oraşe la groapa de gunoi din Ocna Mureş a fost prezentat primăriei şi, cu ajutorul unui consilier, a fost redactat un proiect de hotărâre în acest sens. Problema este că acesta nu a fost introdus până acum pe ordinea de zi a şedinţelor consiliului local (ordinare sau de îndată) pentru a fi votat. Acum am văzut şi de ce. Dacă acest proiect era votat de consilieri, primarul Luduşului nu mai avea ce căuta la şedinţă. Cel puţin nu cu problema gunoiului. Primarul Silviu Vinţeler a negat categoric orice legătură între vizita omologului său din Luduş şi amânarea introducerii pe ordinea de zi a proiectului privind modificarea Regulamentului de depozitare a deşeurilor.
Contractul de depozitare a gunoiului din Luduş pe halda oraşului Ocna Mureş va fi votat la şedinţa Consiliului Local de săptămâna viitoare. Hotărârea finală aparţine consilierilor dar semnătura de pe contract va fi a primarului.
Pe lângă amânarea fără motiv real a modificării regulamentului de depozitare a gunoiului, la şedinţa de îndată de aseară, domnul consilier Vinţeler Ioan a acuzat că Asociaţia Ocnamureşanul şi acţiunea de strângere de semnături împotriva aducerii gunoiului în Ocna Mureş nu au suport legal. Ei bine domnule profesor pensionar Vinţeler, Asociaţia Ocnamureşanul este constituită legal, este înregistrată legal şi funcţionează legal. Aceste acuze tendenţioase nu vă fac cinste, aşa că, pentru cultura dumnevoatră generală, în calitate de preşedinte al acestui ONG, vă pot prezenta orice act doriţi.
Am încercat din răsputeri să atragem atenţia asupra faptului că locuitorii oraşului Ocna Mureş nu doresc să trăiască intr-o groapă de gunoi. Parcă vorbeam cu pereţii, în timp ce domnul vice-primar discuta despre ipoteticele beneficii aduse de gunoaie. Domnilor Podariu, Stănescu, Vinţeler & co, dacă tot susţineţi că vreţi beneficii pentru Ocna Mureş, vă recomand să vă agitaţi pentru obţinerea de finanţare europeană şi, dacă nu ştiţi sau nu puteţi, apelaţi la persoane competente. În cazul de faţă, gunoiul poate aduce beneficii cel mult unor persoane particulare, nici într-un caz oraşului Ocna Mureş.
Comentarii
fara unitate nu se face nimic nicaieri
ba se coboara domnule... este initiatorul "afacerii gunoiul" din Ludus
RSS pentru acest articol.