hotiSâmbătă, 26.01.2013, în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Postului de Poliţie Noşlac, s-a reuşit identificarea suspecţilor de comiterea a 4 infracţiuni de furt  de pe raza comunei Noşlac. Astfel, s-a stabilit că în perioada octombrie – noiembrie 2012, P.I., de 36 de

ani şi I.V., de 51 de ani, ambii din Găbud, comuna Noşlac, au pătruns prin efracţie în 4 case nelocuite din localităţile Stâna de Mureş şi Găbud şi au sustras mai multe bunuri (o sobă, cazane de ţuică, moară de măcinat mere, electrocasnice şi electronice, deşeuri feroase, etc), pe unele dintre acestea valorificându-le le diverşi cumpărători sau la centre de colectare a fierului vechi.
Faţă de cei doi suspecţi a fost întocmite dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat. De asemenea, poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracționale a celor doi bărbaţi precum şi pentru recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor.

În data de 26.01.2013, poliţiştii Postului de Poliţie Unirea, i-au depistat pe principalii suspecţi de comiterea unui furt prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de 650 de lei. În urma cercetărilor efectuate a rezultat că  I.P.C. şi M.F., ambii de 19 ani,  din comuna Unirea, împreună cu D.P.S., de 18 ani din Ocna Mureş, au pătruns prin efracţie într-un depozit de furaje, aparținând unui cetăţean din comuna Unirea şi au sustras 24 de saci cu porumb pe care i-au depozitat la domiciliul unuia dintre ei.
Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit păgubitului iar faţă de suspecţi a fost întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

În aceeaşi zi, cu ocazia târgului de ţară ce a avut loc în comuna Unirea, poliţiştii i-au depistat pe H.A.E., de 30 de ani, din comuna Lunca Mureşului,  C.S.D., de 42 de ani, din comuna Unirea şi V.G., de 20 de ani, din comuna Miraslău, care aveau asupra lor cuţite.
Faţă de cei 3 bărbaţi, poliţiştii au întocmit dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de port fără drept al cuţitului în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea 61/1991.

Comentarii   

+4 #1 Pump it up 28-01-2013 14:46
Fereasca Dumnezo! :D
Citat

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Ultimele ştiri

article thumbnailCumul de infracțiuni rutiere, reţinute în sarcina unui bărbat din Ocna Mureş.La data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean, cu privire la faptul că, în dimineaţa...
article thumbnailIPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi pe raza de competenţă a Secţiei 4 de Poliţie Rurală. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei şi au fost identificaţi 3 autori de infracțiuni. La data de 4...
article thumbnailPoliţiştii Postului de Politie Noșlac, l-au identificat, pe S.V.A. de 26 de ani, din comuna Noșlac, ca persoană bănuită de furtul sumei de 800 lei, dintr-o locuinţă din aceeaşi localitate.  La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Politie...
article thumbnailPoliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau...
article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 45 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com