Recidivă în plagiat
Nu a trecut mult timp de când Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a facut public faptul ca Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi, a plagiat in lucrarea sa de doctorat. Chiar dacă pare o glumă, Kovesi a folosit în lucrarea sa pasaje întregi de pe site-uri ca www.referate-scolare.ro, www.referat.ro, www.6profu.ro sau
www.facultate.regielive.ro. GIP a publicat mai multe pasaje din lucrări de specialitate care s-ar regăsi, fără citarea sursei, în lucrarea de doctorat a Codruţei Kovesi, care şi-a obţinut doctoratul în decembrie 2011, la Universitatea de Vest din Timişoara. Textele invocate de GIP ar fi fost publicate în 2006 şi 2007. Caracterul de noutate şi valoarea ştiinţifică a doctoratului semnat de Codruţa Kovesi "Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal" au fost constatate de către comisia de doctorat din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara şi a primit calificativul „Magna cum laude”.
Totuşi, nu aceasta a fost prima data cand Procurorul general al României a plagiat ci in 2009 la lansarea cărţii „Arestarea preventivă. Aprecierea pericolului social concret pentru ordinea publică. Practică judiciară. Hotărâri CEDO”. Doritorii o pot cumpara pentru numai 50 lei (aproximativ).
Nu este adevarat!
"Am publicat înainte de a fi procuror general sub numele de Lascu pentru că eram necăsătorită. Toate articolele pe care le-am publicat pe acest segment de activitate şi care apar în teza de doctorat sunt publicate în revista Dreptul, care nu este pe internet tocmai pentru a proteja drepturile de autor. O mare parte dintre paragrafele despre care se susţine care le-am plagiat de la persoane care le-au scris în 2008-2009 sunt paragrafe pe care eu le-am publicat încă din anul 2002. Persoanele despre care se spune că le-am plagiat şi am copiat din cartea lor m-au citat pe mine în cartea lor cu aceste articole apărute anterior", susţine procurorul general Kovesi.
Procurorul general a respins acuzaţiile GIP potrivit cărora lucrarea sa de doctorat ar fi un plagiat şi a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să-i apere reputaţia în acest caz, întrucât teza nu cuprinde însuşirea vreunei metodologii ştiinţifice a unui alt autor, ci face trimitere la toţi autorii şi lucrările citate.
De atunci, Consiliul Naţional de Etică tot verifică acuzaţiile de plagiat, pe care Kovesi le consideră "defăimătoare".
Încă un colonel la apelul bocancilor
Procurorul general al României Laura Codruţa Kovesi se află pe lista coloneilor lui Gabriel Oprea, deşi nu a făcut vreo zi de armată. „Au ieşit la iveală nume notabile şi din zona Justiţiei, de pildă, puteţi s-o salutaţi şi pe doamna Kovesi cu gradul de colonel. Colonel plin, desigur, a fost făcută în 2010, ce contează că doamna Kovesi n-a făcut armata“, a anunţat ministrul Apărării Naţionale, Corneliu Dobriţoiu.
Deja-vu!
Laura Codruţa Kovesi a declarat că nu are cunoştinţă de vreun grad militar pe care l-ar fi primit şi nici de vreun fel de avansare militară. Mai mult, Procurorul general a cerut MApN să verifice cum a fost avansată la gradul de colonel fără ştiinţa sa şi să remedieze situaţia. Colonelul Kovesi a motivat că nu a „formulat cerere pentru acordarea vreunui grad militar sau pentru avansare. Nu am trimis nici un fel de acte sau date personale la Ministerul Apărării, despre care cred că ar fi necesare pentru eliberarea vreunui document care să ateste acordarea gradului militar sau avansarea în grad”.
Păi cum să nu ştie? Trebuie să fi fost niste înştiinţări pe undeva, nişte semnături, o depunere de juramant, ceva... Mai mult, te trezeşti cu o indemnizaţie dată de stat. Apropo de faptul că se fac unii că nu ştiu, aceasta avansare este un act administrativ cu caracter individual şi se comunică fiecaruia în parte. Ce rost are să se mai justifice şi să ceara acum anularea acelor ordine? Fapta este săvârşită, a produs consecinţe juridice şi trebuie pedepsită. Avansarea acestor indivizi la grade de colonel și general nu ar fi infractiune gravă. Mai grav este că beneficiază de toate drepturile legale cuvenite acestei categorii: pensii, uniforme, legitimații, participa la conferinţe privind domeniul aparării. Să nu uităm că aceste grade obţinute la apelul bocancilor coroborate cu perioada unei funcții publice, constituie vechime în muncă, adică pensie.
Ruşine Dinu Patriciu!
Vreau să inchei cu precizarea că dezavuez gestul urât al secretarului Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, care a declarat că mai mulţi membri ai Biroului Permanent au spus despre Laura Codruţa Kovesi că este "de o prostie tulburatoare".
Comentarii
Pocnesc bocancii si salut: Traiti, Sefu'!
RSS pentru acest articol.