disparitie copiiInspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii şi-a propus implementarea campaniei de prevenire a dispariţiilor de minori „ Împreună pentru siguranţa copiilor”, la nivel naţional. Această campanie va fi

derulată şi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în perioada 15 aprilie – 15 iunie 2013, fiind structurată pe două module:

Modulul I „Înapoi la şcoală – ştiu să fiu în siguranţă”, ce presupune organizarea de întâlniri, în perioada 15 aprilie - 15 iunie 2013, cu elevii claselor   I-IV de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din municipiul Alba Iulia. În cadrul acestora elevii vor putea primi informaţii despre modalităţile de prevenire şi intervenţie în cazul dispariţiilor de copii, precum şi de promovare a numărului european pentru dispariţiile de copii – 116000.

Modulul II „Sărbători în siguranţă”, ce presupune distribuirea de materiale de informare în locuri aglomerate, în perioada sărbătorilor pascale.  

 

Comentarii   

+8 #6 Dispar parinti 13-04-2013 10:10
"Părinții noștri pleacă să culeagă căpșuni și să-i spele la cur pe vestici. Iar noi suntem indobitociti intr-un sistem profund corupt si ineficient educational" Copil roman.
Citat
+5 #5 elev 12-04-2013 22:26
Scoala e altfel, unde sa sun?
Citat
+5 #4 somer 12-04-2013 22:25
Nu am bani de paine? Unde sa sun?
Citat
+7 #3 Bolnav? 12-04-2013 22:25
Nu avem spital. Unde sa sun?
Citat
+5 #2 Matur 12-04-2013 22:24
Au disparut soselele in oras? Unde sa sun?
Citat
+5 #1 Copil 12-04-2013 14:39
Mi-au disparut parintii? Unde sa sun?
Citat

Adaugă comentariu

Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Ultimele ştiri

article thumbnailCumul de infracțiuni rutiere, reţinute în sarcina unui bărbat din Ocna Mureş.La data 21 mai a.c., în jurul orei 08.10 poliţiştii Secției 4 Poliție Rurală Ocna Mureș au fost sesizaţi de către un cetăţean, cu privire la faptul că, în dimineaţa...
article thumbnailIPJ Alba a organizat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi pe raza de competenţă a Secţiei 4 de Poliţie Rurală. Au fost aplicate 72 de amenzi, în valoare de peste 20.000 de lei şi au fost identificaţi 3 autori de infracțiuni. La data de 4...
article thumbnailPoliţiştii Postului de Politie Noșlac, l-au identificat, pe S.V.A. de 26 de ani, din comuna Noșlac, ca persoană bănuită de furtul sumei de 800 lei, dintr-o locuinţă din aceeaşi localitate.  La data de 16 aprilie a.c., poliţiştii Postului de Politie...
article thumbnailPoliţiştii din Alba caută o minoră care a plecat de acasă, din oraşul Baia de Arieş şi nu a revenit până în prezent. Persoanele care dețin informații care să ajute la găsirea acesteia sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau...
article thumbnailLa data de 03.02.2016, în jurul orelor 12.30, poliţiştii din Ocna Mureş l-au identificat pe B.D., de 39 de ani, care locuieşte fără forme legale în Ocna Mureş, în timp ce transporta 17 kilograme de cabluri din cupru, ce s-au dovedit a fi sustrase...
    More inComunicate IPJ  

    Ultimele comentarii

    Acum online

    Avem 56 vizitatori și nici un membru online

    Ziar Com