În localitatea Ţuglui din judeţul Dolj, clopotul bisericii are alarmă antifurt. Decizia a fost luată de către preot după ce clopotul vechi a fost furat anul trecut în septembrie, deşi cântărea aproape 200 de kilograme. La începutul acestui an
biserica a cumpărat, din Grecia, un clopot nou care a costat 25.000 de lei. Preotul însă a hotărât să monteze şi alarmă la clopotniţă, pentru a-i speria pe posibilii hoţi.
"Nu puteam să rămânem fără clopot, pentru că este un obiect foarte necesar bisericii noastre şi cu ajutorul primăriei şi o mică parte din ajutorul enoriaşilor am reuşit să procurăm acest clopot", spune preotul Viorel Grigorie. Noul clopot a fost cumpărat din bani de la consiliul local, iar alarma a fost achiziţionată din banii enoriaşilor. "La rugăminţile oamenilor, am discutat în Consiliul Local şi am hotărât să rectificăm bugetul şi să strângem de pe unde putem şi să luăm clopotul. Avem biserică mare, frumoasă şi nu putea tocmai clopotul să lipsească", afirmă, la rândul său, Paulică Neagoe, primarul localităţii Ţuglui.
Sistemul de alarmă a costat 1.200 de lei, iar oamenii spun că investiţia merită toţi banii. Mai mult, preotul vrea să asigure acum clopotul la o firmă privată în cazul în care nici sistemul de alarmă nu se va dovedi evicient în ţinerea hoţilor la distanţă.
Mesajele care conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe ocnamuresanul.ro
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.